Nasterea Domului Iisus Hristos

Totul despre Nasterea  Domului Iisus Hristos

Hristos astfel a fost: fiind logodita Preacurata Maica Lui, Fecioara Maria, cu Iosif, barbat drept si batran cu anii – caci era de 80 de ani si, sub chipul insotirii, dupa marturia Sfantului Grigore de Nissa si a Sfantului Epifanie al Ciprului, a fost data lui pentru paza fecioriei si pentru purtarea de grija pentru dansa, mai inainte pana a nu se aduna ei. Iosif era numai cu parerea barbat Mariei, iar de fapt era pazitor al fecioriei ei celei sfintite lui Dumnezeu, martor cu ochii si vazator al vietii ei celei fara prihana. Caci asa a vrut Dumnezeu, sa tainuiasca inaintea diavolului taina intruparii Sale din Preacurata Fecioara, acoperind prin logodire fecioria Preasfintei Maicii Sale, ca sa nu cunoasca vrajmasul ca aceasta este fecioara aceea, despre care a zis Isaia mai inainte: Iata fecioara va lua in pantece.

Acest lucru il marturiseste si Sfantul Atanasie, arhiepiscopul Alexandriei, zicand: „De trebuinta era Iosif spre slujirea tainei, sa se socoteasca ca si cum fecioara ar avea barbat; iar cu lucrul sa se tainuiasca de diavol, ca sa nu stie cele ce vor sa fie, anume ca Dumnezeu voieste a petrece cu oamenii”. Asemenea si Sfantul Vasile cel Mare graieste: „Pentru ca sa se tainuiasca de domnul veacului acestuia, s-a economisit sa se faca logodire cu Iosif”. Si Sfantul Ioan Damaschin zice: „Se logodeste Iosif cu Maria ca si cu un barbat, ca nu cumva, cunoscand diavolul nasterea lui Hristos din fecioara fara de barbat, sa se dea in laturi, adica sa inceteze a-l mania pe Irod si a indemna pe iudei spre zavistie. Pentru ca diavolul, inca de atunci de cand a proorocit Isaia: Iata fecioara in pantece va lua si va naste, pandea pe toate fecioarele, cand va zamisli vreuna dintr-insele fara de barbat si sa nasca fiind fecioara. Deci, a iconomisit purtarea de grija a lui Dumnezeu, sa se logodeasca Fecioara Maria cu Iosif, pentru ca sa se tainuiasca de catre domnul intunericului, fecioria Preacuratei Nascatoare de Dumnezeu si intruparea Cuvantului lui Dumnezeu. 

Deci, mai inainte de savarsirea insotirii prin cunostinta trupeasca, Preacurata Fecioara s-a aflat avand in pantece de la Duhul Sfant si crestea sfantul ei pantece dupa ce a incaput in sine pe Dumnezeu cel neincaput. Mai ales dupa ce s-a intors la casa ei, dupa o sedere de trei luni la Elisabeta, s-a cunoscut ca este ingreuiata, din zi in zi crescand dumnezeiescul rod si apropiindu-se de nasterea Sa, prin implinirea vremii celei obisnuite. 

Acest lucru vazandu-l Iosif, a cazut in nepricepere si in mare intristare, caci o socotea ca este furata de nunta. Si, tulburandu-se batranul foarte, zicea in sine: „De unde i s-a facut ei aceasta? Eu pe dansa nu am cunoscut-o si nici macar cu gandul n-am gresit si iata ca se vede ingreuiata, vai mie, ce s-a facut, cu cine a cazut? Cine a inselat-o pe dansa? Si ce voi face eu? Nu stiu! O voi vadi pe ea, ca pe o calcatoare de lege sau voi tacea rusinea ei si a mea? Pentru ca de o voi vadi pe dansa, apoi cu adevarat, dupa legea lui Moise, o vor ucide cu pietre si eu ma voi socoti ca un tiran, dand-o spre moarte cumplita. Iar daca, nevadind-o pe dansa, voi tacea, apoi voi lua parte la a ei desfranare. Deci ce voi face? Nu ma pricep! Voi izgoni-o pe ea in taina, ca sa se duca oriunde va vrea sau eu sa ma duc de la dansa intr-alta parte departata, ca sa nu mai vada ochii mei o rusine ca aceasta”.

Astfel gandind Iosif intru sine, s-a apropiat si a zis catre fecioara, precum vorbeste de aceasta Sfantul Sofronie, patriarhul Ierusalimului: „Mario, ce este lucrul acesta pe care-l vad intru tine? Nu ma pricep si ma minunez si cu mintea ma inspaimantez. Ascunde-te de la mine degraba. Marie, ce este lucrul acesta care-l vad intru tine? In loc de cinste, rusine; in loc de bucurie, intristare, in loc ca sa ma laud, ocara mi-ai adus mie; te-am luat de la preoti din biserica, fara prihana, si acum ce este ceea ce se vede?” 

Si Atanasie al Alexandriei povesteste de aceasta astfel: „Iosif, vazand-o pe ea avand in pantece, iar comoara cea dinauntru nestiind-o si tulburandu-se vorbea catre fecioara, zicand: „Ce ti s-a intamplat, Marie? Oare nu esti tu fecioara cea mai cinstita, care ai fost crescuta in sfintele pridvoare? Nu esti tu Maria care nici nu voiai a te uita la fata de barbat? Oare nu esti tu Maria pe care n-au putut preotii sa te induplece dupa voia lor si sa te logodeasca? Oare nu esti tu Maria care te-ai fagaduit a-ti pazi nevestejit trandafirul fecioriei? Unde este camara curatiei tale? Unde este fata cea frumoasa? Eu ma rusinez si tu indraznesti, caci iti tainuiesc pacatul tau?”

Acestea si multe altele zicand Iosif catre dansa, o! cat se rusina fiind nevinovata mieluseaua si porumbita cea fara prihana, fecioara cea curata, rumenindu-se la fata la auzirea unor asemenea cuvinte ale lui Iosif. Nici nu indraznea a-i spune buna-vestire a Arhanghelului si proorocirea Elisabetei despre dansa, ca sa nu se arate mareata in desert, laudandu-se. De acest lucru adevereste si Atanasie, cel mai sus pomenit, ca ea a zis catre Iosif: „De voi marturisi eu singura despre mine, apoi voi fi mareata in desert; rabda putin, Iosife, si pastorii te vor incredinta pe tine”.

Fecioara Maria nimic altceva nu raspundea lui Iosif, decat numai acestea: „Viu este Domnul Cel ce m-a pazit intreaga intru feciorie pana acum, ca nu am cunoscut pacat si nimeni nu s-a atins de mine; iar ceea ce este intru mine, din voia si din lucrarea lui Dumnezeu este”. Iosif, ca un om cugeta cele omenesti, socotind ca din pacat este ceea ce s-a zamislit. Insa, ca un drept ce era, n-a voit sa o vadeasca pe dansa, ci voia sa o lase pe ascuns si sa se duca de la dansa undeva departe. 

Acestea gandind el, iata ingerul Domnului i s-a aratat in vis, zicand: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, femeia ta. Aici ingerul numeste pe fecioara, femeie a lui Iosif, inlaturand parerea acestuia despre desfranare – caci Iosif socotea ca Maria prin desfranare a zamislit „femeia cea logodita este a ta, iar nu a altui barbat”. Teofilact asa zice: „Femeie a lui Iosif, numeste ingerul pe Maria, aratand ca cea logodita nu este cu altcineva insotita, inca si pentru aceea o numeste femeia lui Iosif, ca impreuna cu fecioria sa fie cinstita si nunta cea dupa lege”. Asa socoteste si Sfantul Vasile cel Mare: „Si fecioara, zice, cu barbat logodita, ca si fecioria sa se cinsteasca si nunta sa nu se defaime”.

Fecioria a fost aleasa, deci, ca una ce era de trebuinta pentru sfintire; iar logodirea, ca ceea ce este incepatura nuntii, s-a randuit ca legiuita, sa nu se socoteasca ca acel nascut este nascut din faradelege. Apoi, ca Iosif sa fie martor adevarat al curatiei, si ea sa nu fie sub defaimare, ca una ce si-ar fi intinat fecioria, pentru ca avea chiar pe logodnic martor al vietii sale si pazitor. Deci, zice ingerul: Nu te teme a lua pe Maria, femeia ta, ca si cum ar fi zis: „Primeste pe femeia ta dupa logodire, iar fecioara dupa fagaduinta ei, cu care s-a fagaduit lui Dumnezeu; ca in neamul evreesc numai aceasta fecioara s-a fagaduit lui Dumnezeu, cea dintai ca sa-si pazeasca fecioria neintinata pana la sfarsit. Nu te teme, ca cel ce s-a zamislit intr-insa de la Duhul Sfant este: va naste fiu si-i vei chema numele Lui ca un tata, desi nu esti partas la nasterea Aceluia. De vreme ce este obicei ca parintii sa dea nume fiilor lor, precum Avraam a dat nume fiului sau Isaac si tu, macar ca nu esti tata firesc, insa dupa parere fiindu-i tata, ii vei sluji parinteste punandu-i nume”.

Sfantul Teofilact mai spune despre inger ca a zis astfel lui Iosif: „Macar ca nu ai nici o impartasire la nastere, insa aceasta dregatorie parinteasca voiesc sa ti-o dau, ca sa dai nume Celui nascut. Tu vei da nume Pruncului, desi nu este nasterea ta, dar trebuie sa te arati ca un parinte. Iar numele ce vei da va fi Iisus, care inseamna Mantuitor, pentru ca Acesta va mantui pe poporul Sau de pacate”.

Sculandu-se Iosif din somn a facut dupa cum i-a poruncit ingerul Domnului: a luat pe femeia sa cea logodita, pe fecioara cea fara prihana, care, prin fagaduinta fecioriei, era sfintita Domnului, ca sa fie Maica Stapanului si care de la Duhul Sfant a zamislit pe Mantuitorul lumii. Pe aceasta a primit-o ca pe o logodnica a sa, iar ca pe o fecioara a Domnului, cinstind-o foarte mult si slujindu-i ca Maicii Mantuitorului, cu buna credinta si cu frica, n-a cunoscut-o pana cand a nascut si, dupa marturia lui Teofilact, nu s-a atins de dansa niciodata.

Iosif fiind drept, nu putea sa se atinga de aceea, care nu pentru nunta ii fusese data din biserica Domnului, ci, dupa obiceiul nuntii, spre paza fecioriei. Cum putea sa se atinga de o fecioara a Domnului, care fagaduise feciorie vesnica lui Dumnezeu? Cum putea sa se atinga de Maica Domnului, Ziditorului Sau, de aceea care era fara prihana? Iar ceea ce zice Evanghelia: pana ce a nascut, acest cuvant, pana ce, l-a pus Sfanta Scriptura in loc de vreme neincetata. Caci si David graieste: Zis-a Domnul Domnului Meu: sezi de-a dreapta Mea, pana ce voi pune pe vrajmasii Tai asternut picioarelor Tale.

Nu trebuie sa intelegem ca numai pana atunci vrea Domnul, ca Fiul sa sada de-a dreapta Sa, pana cand va pune pe vrajmasi asternut picioarelor Lui, iar dupa punerea vrajmasilor nu va avea sa mai sada. Ci, chiar dupa ce va pune pe vrajmasi sub picioare, are sa sada mai cu slavire, ca un biruitor in veacuri nesfarsite. Asemenea si despre Sfantul Iosif se scrie: Nu a cunoscut-o pe ea, pana ce a nascut. Nu se intelege ca dupa aceea avea sa o cunoasca, precum au socotit unii dintre eretici, care este lucru strain de credinta Bisericii. Dar dupa nasterea unui Fiu ca Acela, Care este Dumnezeu intrupat si dupa atatea minuni ce s-au facut in vremea nasterii – pe care singur Iosif le vazuse -, nu numai ca nu a indraznit a se atinge de dansa, dar si mai mult o cinstea ca un rob pe doamna sa, slujindu-i ca unei Maici a lui Dumnezeu, cu frica si cu cutremur.

Pentru acest cuvant, pana ce, Sfantul Teofilact vorbeste astfel: „Sfanta Scriptura spune asa precum si despre potop graieste: Nu s-a mai intors corbul in corabie, pana ce s-a uscat apa de pe pamant. Dar el nici dupa aceea nu s-a intors. Chiar Domnul nostru Iisus Hristos graieste: Cu voi sunt pana la sfarsitul veacului. Oare se intelege ca dupa sfarsitul veacului nu va mai fi cu noi? Atunci mai vartos va fi cu noi in veacurile cele nesfarsite. Asa si aici zice, pana ce a nascut. Adica, nici mai inainte de nastere, nici dupa nastere n-a cunoscut-o; precum si Domnul si in veacul acesta si dupa sfarsitul veacului va fi cu noi. Deci cum putea sa se atinga de cea Preacurata, dupa instiintarea negraitei nasteri?

De aici se arata cu dinadinsul si dupa nastere fecioria Preacuratei Nascatoare de Dumnezeu. Caci, atunci cand s-a aratat ingerul lui Iosif, care se indoia de insarcinarea fecioarei si o socotea ca este furata de nunta, ingerul a numit atunci pe Maria femeia lui Iosif: Nu te teme, a lua pe Maria, femeia ta, si cu aceasta, precum s-a zis mai sus, a surpat parerea despre desfranare. Cand acelasi inger s-a aratat lui Iosif, care acum se incredintase despre curatenia Mariei si despre Cel nascut din Duhul Sfant, dupa nasterea lui Hristos – inger care s-a aratat si in Betleem si in Egipt – dupa aceea nu mai numeste pe Preacurata Fecioara Maria, femeie a lui, ci numai Maica Celui nascut. Ca asa se scrie: Ducandu-se magii, iata ingerul Domnului s-a aratat in vis lui Iosif, zicand: „Scoala-te, ia Pruncul si pe mama Lui – iar nu pe femeia ta – si fugi in Egipt”. Si in Egipt iarasi ii zice: „Scoala-te, ia pruncul si pe maica lui si du-te in pamantul lui Israel”. 

Aici se arata ca nu spre nunta randuia pe Iosif, ci spre a sluji Pruncului si mamei sale. Deci nu numai pana ce a nascut pe Fiul sau cel Intai nascut, Maria n-a fost cunoscuta de Iosif ca femeie, ci si dupa nasterea Aceluia, asemenea a ramas fecioara, precum despre aceasta intr-o unire marturisesc toti Sfintii Parinti si dascalii cei mari ai Bisericii crestine.

Se povesteste si aceasta, ca Fecioara Maria fiind ingreuiata, un oarecare dintre carturari, cu numele Anin, venind in casa lor – aceasta dupa aratarea ingerului in vis lui Iosif – si, vazand pe fecioara ingreuiata, a alergat degraba la arhiereu si la tot soborul, zicand: „Iosif, teslarul, pe care toti l-ati marturisit ca este drept, a facut faradelege; caci pe fecioara, care a luat-o din biserica Domnului spre paza, a cunoscut-o in ascuns si acum este ingreuiata”.

Ducandu-se in casa lui Iosif slugi trimise de arhiereu, au gasit pe Maria dupa cum spusese carturarul acela si luand-o cu Iosif, au dus-o la arhiereu si la sobor. Arhiereul a zis catre fecioara Maria: „Ai uitat pe Domnul Dumnezeul tau, tu care ai fost crescuta in sfanta sfintelor, care ai primit hrana din mainile ingerului si ai auzit cantari ingeresti. De ce ai facut aceasta?” Iar ea, plangand, zicea: „Viu este Domnul Dumnezeul meu, ca sunt curata si nu stiu de barbat”. Atunci arhiereul a zis catre Iosif: „De ce ai facut aceasta?” Iosif a raspuns: „Viu este Domnul Dumnezeul meu ca sunt curat fata de dansa”. Si i-a zis arhiereul: „De vreme ce n-ai plecat capul tau sub mana cea tare a lui Dumnezeu ca sa fie binecuvantata semintia ta si fiindca, nespunand fiilor lui Israel, pe ascuns te-ai unit cu fecioara cea adusa dar Domnului, pentru aceasta veti bea apa vadirii, ca sa arate Domnul pacatul vostru inaintea tuturor”.

Era judecata randuita de la Dumnezeu prin Moise, precum se scrie in cartea a patra a lui Moise, capitolul al cincilea: Daca vreo fata barbateasca sau femeiasca ar fi fost prihanita pentru desfranare si n-ar fi marturisit adevarul, i se da aceleia sa bea apa juramantului in casa Domnului, cu lucrarile si randuielile cele scrise acolo, deosebit. Si se facea dupa bautura aceea, prin judecata lui Dumnezeu, oarecare semn asupra acelora ce au pacatuit, dupa care semn se cunostea faradelegea facuta. Deci cu acea apa, dupa randuiala ce se cuvenea, arhiereul a adapat intai pe Iosif, apoi si pe Maria. Insa nu s-a facut asupra lor nici un semn, incat se mira poporul ca nu s-a aflat intr-insii pacat. Apoi a zis catre dansii arhiereul: „Daca Domnul Dumnezeu n-a aratat pacatul vostru, sa mergeti de aici cu pace”. Iosif, luand pe fecioara Maria, s-a dus la casa sa, bucurandu-se si laudand pe Dumnezeul lui Israel.

Dupa aceasta a iesit porunca de la Cezarul August ca sa se inscrie toata lumea. Si mergeau toti de se inscriau, fiecare in a sa cetate. S-a dus si Iosif din Galileea, din cetatea Nazaret, in Iudeea, in cetatea lui David, care se numeste Betleem – pentru ca el era din casa si familia lui David – ca sa se inscrie cu Maria cea logodita cu el, ea fiind insarcinata. Betleemul este o cetate mica, nu departe de Ierusalim, in partea dinspre miazazi, langa drumul ce merge la munte catre Hebron, cetatea preotilor, in care era casa lui Zaharia, unde Preacurata Fecioara, dupa buna vestire a Arhanghelului, a cercetat si a sarutat pe Elisabeta, maica Mergatorului Inainte.

Deci, intre Ierusalim si Hebron se afla la mijloc Betleemul; si de la cetatea Nazaretul Galileii, pana aici este cale de trei zile si ceva. Se numeste Betleemul, cetatea lui David, caci intr-insa s-a nascut David si s-a uns ca imparat. Acolo a murit si Rahila si se vede mormantul lui Iesei, tatal lui David. Mai inainte numele Betleemului era Efrata. Iacob, pascand acolo dobitoacele sale, l-a numit casa painii, mai inainte vazand cu duhul si mai inainte vestind ca avea sa se nasca intr-acel loc painea, care s-a pogorat din cer, adica Hristos Domnul. Aproape de Betleem, catre rasarit – in preajma putului lui David, unde a insetat el odata si a zis: „Cine ma va adapa pe mine cu apa din fantana cea dinaintea portilor Betleemului?” – acolo se afla o pestera intr-un munte de piatra, pe care sta cetatea Betleemului. Pestera aceea era aproape de o holda a Salomeii, care locuia acolo in Betleem si care era rudenie a amandorura, adica Fecioarei Maria si lui Iosif.

Cand s-a apropiat Iosif de cetate, s-au implinit zilele ca sa nasca Mireasa cea neispitita de nunta si cauta casa de odihna, in care ar putea avea loc lesnicios ca sa nasca, adica sa-si dea in lume rodul pantecelui sau cel binecuvantat. Dar nu au gasit gazda, din pricina multimii poporului care venise sa se inscrie, caci se umpluse nu numai gazda cea de obste, ci si toata cetatea. Deci s-au intors la pestera aceea, pentru ca nu gaseau loc de gazduit si ziua era pe sfarsite. Pestera aceea slujea ca grajd de dobitoace, unde Preacurata si Preabinecuvantata Fecioara, in miezul noptii, rugandu-se lui Dumnezeu cu fierbinteala si cu totul fiind cu mintea la Dumnezeu, arzand de dorirea si de dragostea Lui, a nascut fara durere pe Domnul nostru Iisus Hristos, in douazeci si cinci ale lunii decembrie. Pentru ca astfel se si cuvenea sa nasca, fara durere, aceea care a zamislit fara pacat. „Nu am cunoscut, zice, placerea nuntii, fiind neinsotita”.

Precum a zamislit curata, tot asa a si nascut fara de stricaciune, dupa cum graieste Sfantul Grigorie al Nissei: „Fecioara a zamislit, Fecioara a purtat, Fecioara a ramas si nici o minune din cele ce s-au facut pe pamant nu a fost mai mare ca aceasta”. Iar Sfantul Damaschin zice: „O minune mai noua decat toate minunile cele de demult. Caci cine a cunoscut sa fi nascut maica fara de barbat?” Da, fara de barbat, adica asemenea lui Adam, din care s-a facut Eva, fara femeie. De care graieste Sfantul Ioan Gura de Aur, astfel: „Ca precum Adam fara femeie a adus in lume femeie, pe Eva, tot astfel si fecioara astazi, fara de barbat a nascut barbat, platind pentru Eva datoria barbatilor. Si precum Adam a ramas nevatamat, dupa luarea coastei trupesti, tot asa a ramas si Fecioara dupa iesirea Pruncului dintr-insa”.

Astfel s-a implinit Scriptura cea de mai inainte, despre rugul cel nears si despre Marea Rosie. „Caci precum rugul n-a ars fiind aprins, cum canta biserica, astfel Fecioara ai nascut si Fecioara ai ramas”. Si iarasi zice: „Marea Rosie dupa trecerea lui Israel a ramas neumblata, iar cea fara prihana, dupa nasterea lui Emanuel, a ramas nestricata”. Astfel, fara vatamarea fecioriei sale, pururea Fecioara Maria a nascut pe Dumnezeu intrupat, fara ajutor si fara slujba cea obisnuita a moasei. Aceasta marturiseste Sfantul Atanasie al Alexandriei – despre cuvintele acestea ale Evangheliei: A nascut pe Fiul sau Cel intai nascut, L-a infasat si L-a pus in iesle -, socotind, zice astfel: „Vezi nasterea cea cu taina a Fecioarei; singura a nascut si singura a infasat. Pe cand la femeile cele lumesti, una naste si alta infasa, iar la fecioara nu s-a intamplat astfel, ci singura a nascut si singura a infasat, singura Maica, fara osteneala si fara moasa invatata, asa ca n-a lasat pe nimeni sa se atinga cu maini necurate de aceea care era cu totul curata, singura a slujit Celui dintr-insa si mai presus de ea, apoi singura L-a infasat si L-a culcat in iesle”.

Asemenea si Sfantul Ciprian zice: „Intru nastere si dupa nastere, cu dumnezeiasca putere a fost fecioara, care a nascut fara durere. Nu avea trebuinta de nici o slujba de-a moasei, ci singura Nascatoare a fost si slujitoare a nasterii, cu buna cucernicie, aratand Preaiubitului sau rod slujba cea de maica, imbratisindu-L, sarutandu-L, alaptandu-L si facand toate plina de bucurie, pentru ca intru nastere n-a avut nici o durere si nici o neputinta a firii”.

Dupa aceasta, Nascatoarea de Dumnezeu cea fara de prihana si singura slujitoarea nasterii sale, infasind pe dulcele sau Fiu cu scutece albe, curate si subtiri, ce erau pregatite mai inainte si aduse cu sine din Nazaret si, punandu-L in ieslea ce era intr-aceeasi pestera, s-a inchinat Lui ca lui Dumnezeu, Ziditorul Sau”. De acest lucru pomeneste fericitul Iosif, facatorul de canoane catre Preacurata, zicand: „Fecioara, pe Cel intrupat si pe Cel infasurat cu asemanarea omeneasca, tinandu-L in mainile tale, inchinandu-te Lui si sarutandu-L, ai zis ca o maica: Preadulcele meu Fiu, cum Te tin pe Tine, Cel ce tii cu mana toata faptura?”

Deci incredintat lucru este ca dumnezeiasca fecioara s-a inchinat pana la pamant Celui nascut dintr-insa, Care era culcat in iesle si pe Care cu mirare, Il inconjurau nevazut, cetele ingeresti, adeverind despre aceasta Biserica, astfel: „Ingerii inconjurau ieslea ca pe un scaun de heruvimi, caci vedeau pestera ca un cer, fiind culcat intr-insa Stapanul. Langa iesle erau legati un bou si un asin ca sa se implineasca Scriptura: cunoscut-a boul pe cel ce-l are pe el si asinul ieslea Domnului sau. Boul acela si asinul erau adusi de Iosif din Nazaret. Asinul se adusese pentru Fecioara cea ingreuiata ca s-o duca deasupra sa pe cale, iar pe bou il adusese Iosif, ca sa-l vanda si sa plateasca datornicul bir imparatesc, si ca sa cumpere cele de trebuinta. Acele dobitoace necuvantatoare stand langa iesle, cu aburul lor incalzeau pe Prunc in frigul iernii si asa slujeau Stapanului si Facatorului.

Apoi Iosif s-a inchinat Celui nascut, cum si aceleia ce L-a nascut, caci atunci a cunoscut ca Cel nascut dintr-insa este de la Duhul Sfant, precum graieste si Sfantul Atanasie: „Cu adevarat nu a cunoscut-o Iosif pe dansa, pana ce a nascut pe Fiul sau Cel intai nascut. Cat a purtat fecioara pe Cel zamislit, nu o stia Iosif. Nu stia ce este intr-insa, nu stia ce se intrupa. Dupa ce a nascut, atunci a cunoscut puterea fecioarei si de ce s-a invrednicit ea. Atunci a cunoscut, vazand pe Fecioara hranind piept si pazind floarea fecioriei. Atunci a cunoscut, cand fecioara a nascut, iar cele ce sunt ale celor ce nasc nu le-a priceput. Atunci a cunoscut cand a dat lapte, piatra cea netaiata, pietrei celei gandite. Atunci a cunoscut Iosif ca pentru dansa a scris Isaia: Iata, fecioara in pantece va lua”.

Pana aici sunt cuvintele lui Atanasie, care incredinteaza ca in acea vreme a cunoscut Iosif puterea tainei si, cunoscand, s-a inchinat cu frica si cu bucurie, multumind lui Dumnezeu Cel intrupat, Care l-a invrednicit a fi singur vazator si slujitor al tainei. Ziua nasterii lui Hristos, se scrie de catre multi scriitori vrednici de credinta, ca ar fi fost simbata spre Duminica, la miezul noptii.

Asa se arata si de Soborul al saselea ecumenic, care graieste pentru praznuirea zilei Duminicii, zicand ca in aceasta zi a facut Domnul lumina. Intru aceasta zi a plouat mana din cer. In aceasta zi Domnul a binevoit a Se naste. Intru aceasta a luat Domnul botezul in Iordan de la Ioan. Intru aceasta zi, Preamilostivul Rascumparator al neamului omenesc a inviat din morti, pentru mantuirea noastra. Intru aceasta a trimis pe Duhul Sfant peste ucenici. Ca precum vineri, dupa marturii vrednice de credinta, S-a zamislit in pantecele cel fecioresc, prin buna vestire a Arhanghelului si vineri a patimit, asa Duminica S-a nascut si Duminica a inviat.

Cu cuviinta era a Se naste Hristos in ziua Duminicii, caci in care zi Dumnezeu a zis sa se faca lumina si s-a facut lumina – intru aceea Insusi El fiind Lumina cea neapropiata sa rasara lumii. Iar ca avea sa Se nasca Hristos noaptea si in ceasurile ei, cu proorocie s-a spus mai inainte in cartile Intelepciunii astfel: „Pentru ca linistita tacere cuprinzand toate si noaptea intru a sa grabire injumatatindu-se, Cuvantul Tau cel Atotputernic din cer, de la scaunul imparatiei, aspru razboinic, a venit in mijlocul pamantului celui pierzator”.

S-au facut si minuni mari in vremea nasterii Domnului in toata lumea, caci in acel ceas prin care a trecut Domnul nostru prin poarta fecioriei cea pecetluita cu curatia, tot in acela, in pestera a izvorat din piatra izvor de apa. In Roma a iesit din pamant un izvor de untdelemn si a curs in raul Tibrului. O capiste idoleasca, ce se numea vesnica, a cazut si idolii s-au sfaramat si tot acolo s-au aratat pe cer trei sori. In Spania in aceeasi noapte s-a aratat un nor mai luminos decat soarele. In pamantul Iudeii au odraslit viile cele din Engadi, fiind iarna. Iar, mai ales, dupa cum se scrie in Evanghelie, cu cantare s-au pogorat ingerii din cer si s-au aratat oamenilor in vederea ochilor.

In preajma pesterii acelea, in care S-a nascut Hristos, era un turn ca la o mie de stanjeni departe, ce se numea Ader, slujind de locuinta pastorilor. Acolo in acea noapte s-a intamplat ca nu dormeau trei pastori, care isi strajuiau turma lor; si iata, cel mai intai statator intre puterile ceresti – pe care il socoteste Sfantul Ciprian ca este binevestitorul Gavriil – s-a aratat lor in mare lumina, stralucind cu slava cereasca si cu aceeasi lumina stralucindu-i si pe dansii, iar ei, vazandu-l, foarte s-au infricosat. Dar ingerul ce s-a aratat, le-a poruncit sa lase frica si sa nu se teama si le-a vestit bucuria ce venise la toata lumea prin nasterea Mantuitorului. Apoi le-a spus si semnul bunei sale vestiri, celei nemincinoase: Veti afla, zice, un Prunc infasat culcat in iesle.

Acestea vorbind ingerul catre dansii, indata s-au auzit in vazduh cete ingeresti, laudand pe Dumnezeu si zicand: Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamant pace, intre oameni bunavoire. Dupa vederea aceea a ingerului si dupa cantarile auzite, sfatuindu-se pastorii, s-au dus degraba pana la Betleem ca sa vada de sunt adevarate, cele ce li s-au spus lor de catre inger. Si au aflat pe Preacurata Fecioara Maria, Nascatoarea de Dumnezeu, pe Sfantul Iosif, logodnicul ei, precum si Pruncul infasat si pus in iesle.

Crezand fara indoiala ca Acela este Hristos Domnul, Mesia cel asteptat, Care a venit in lume sa mantuiasca neamul omenesc, s-au inchinat Lui si au spus toate cele ce au auzit si ceea ce li s-a spus de inger, despre Pruncul Acela. Atunci toti cei ce auzeau, adica Iosif, Salomeea si cei ce se intamplasera de venisera in acea vreme acolo, se mirau de cele graite de pastori. Mai ales Preacurata Fecioara Maria, care nascuse fara stricaciune, pastra toate graiurile acestea punandu-le in inima sa. Si s-au intors pastorii, laudand si binecuvantand pe Dumnezeu.