Top 30 cele mai inspirate mesaje de Anul Nou 2020

Mesaje de Anul Nou. Idei de SMS-uri, urări şi felicitări

Mesaje de Anul Nou 2020. Cele mai frumoase texte cu urări şi felicitări de revelion 2019-2020. 

SMS-uri haioase şi amuzante pentru telefon pentru: rude, prieteni, colegi, profesori, copii, părinți și bunici.

Mesaje de Revelion 2019 care pot fi trimise prin SMS sau pe Facebook. Alege în funcție de destinatar

Cele mai frumoase mesaje și urări de Anul Nou 2019






1. Treci peste ce-a fost, crede cu adevărat în tine. Anul Nou e o carte deschisă cu reţetele succesului, alege ce ţi se potriveşte şi porneste la drum cu încredere! La mulţi ani! O viaţă împlinită şi fericită!

2. Iubirea, înţelepciunea, încrederea şi generozitatea să vă călăuzească paşii în noul an! La mulţi ani!

3. Un an nou, cu certificat de garanţie. Oferta valabilă doar în noaptea de 31 decembrie 2019 – 1 ianuarie 2020!

4. Tată bun, mamă iubita, azi e ziua potrivită să vă spun ce vă doresc, să v-arat cât vă iubesc. Va doresc întai de toate, un an nou cu sănătate, voie bună, trai uşor, bucurie şi mult spor. La mulţi ani

5. Anul 2020 să îţi aştearnă în cale potecă netedă, vegheată de steluţe norocoase şi îngeri bălai! Iar dorinţele tale, toate-toate să se împlinească, câte una în fiecare zi! La mulţi ani!Citeste si Mesaje si urari de Revelion in engleza !

6. A mai trecut un an… Să-ţi aminteşti cu plăcere de toate împlinirile, cu melancolie de toate clipele frumoase şi cu încredere de tot ce nu ai reuşit... Fii mândră că ai rămas acelaşi suflet cald!

7. E cumpăna dintre ani! Să privim înapoi cu iertare, înainte cu speranţă, în jos cu înţelegere şi în sus cu recunoştinţă! Speranţa să vă deschidă poarta spre un An Nou plin de bucurii şi împliniri. La mulţi ani !

8. La mulţi ani cu sănătate. Domnul să vă dea de toate. Poate un strop de fericire, poate unul de iubire, poate unul de noroc, poate toate la un loc.Citeste si Sms-uri - Mesaje de Revelion 2019-2020


Superstitii de Anul Nou


1

Superstitii de Revelion


Ureaza " La Multi Ani " persoanelor dragi .. ideei aici pentru Statusuri, sms-uri, mesaje, urari de Sarbatori
Ne facem tot felul de planuri, ne gandim si ne razgandim in privinta toaletei... dar stii cat de multe superstitii exista in legatura cu aceasta noapte? Nu-ti sugerez sa tii cont de toate, dar unele dintre ele sunt cel putin interesante si, in definitiv, logice. Daca poate exista logica intr-o superstitie...
Unele supersititii au legatura cu activitatile zilnice de pe parcursul anului urmator, altele - cu alungarea asa ziselor spirite malefice sau cu atragerea norocului. Iata care sunt cele mai frecvente astfel de credinte.

Sarutul de la miezul noptii marcheaza nu numai sentimentele care ne leaga de persoanele respective, ci si modul in care vor evolua relatiile noastre cu oamenii in cauza in timpul anului care tocmai incepe. Cu alte cuvinte, este de dorit ca la cumpana dintre ani, persoana iubita sa fie langa tine.

Traditii si obiceiuri de Sfantul Stefan

Traditii si obiceiuri de Sfantul Stefan


O veche tradiţie spune că de ziua Sfântului Ştefan este bine să aducem în casă icoana care-l înfăţişează pe acest martir, sfântul ajutându-i pe creştinii care au probleme de sănătate, dar şi pe cei care se judecă de multă vreme cu alte persoane.
În tradiţie se mai spune că pentru sporul casei şi sănătatea rudelor bolnave sau păgubite este bine ca în 27 decembrie să dăruim icoana Sfântului Ştefan sau o candelă nouă, aprinsă.
În această zi, în biserici se pomenesc creştinii care au murit în împrejurări dramatice şi se împart pachete cu alimente celor care poartă numele Sfântului Ştefan.
În unele zone din Muntenia se prepară Pâinicile lui Ştefan. Dintr-un aluat asemănător cu cel de cozonac, unse cu miere, se fac pâinici în forme rotunde. Aceste dulciuri, care amintesc de pietrele care l-au ucis pe Sfântul Ștefan, se sfinţesc la biserică în ziua praznicului şi se împart copiilor săraci.
De asemenea, de Sfântul Ștefan, se prepară şi se împart mucenici cu miere şi nucă, care amintesc de moartea lui mucenicească.
Pentru sporul casei şi pentru sănătatea rudelor cu probleme mari de sănătate, trebuie să-l cinstim pe Sfântul Mucenic Ştefan prin fapte bune, iar reconcilierile sunt binevenite în această zi.
În ziua praznicului, este bine să evităm deplasările în zone montane şi în locuri izolate, care ne pun viaţa în primejdie.
Se spune ca nu e bine sa te certi sau sa te porti urat cu cineva in aceasta zi. Cel ce nu va respecta aceasta sarbatoare va fi pedepsit prin boli si saracie.
In Bucovina traditia spune ca este randul finilor sa mearga in vizita la nasi, cu daruri si mancaruri gustoase.

CITESTE SI   Despre Sfantul Stefan


 Mesaje de Revelion

 Plugusorul de Anul Nou - Versuri


Despre Sfantul Stefan

Sfântul Ştefan, ocrotitor al bolnavilor şi nedreptăţiţilor, serbat pe 27 Decembrie


Sfântul Ştefan, unul dintre ucenicii lui Iisus şi primul martir al Bisericii, este serbat pe 27 decembrie, în a treia zi de Crăciun.
În limbă greaca, Ștefan înseamnă "coroană" și se referă atât la râvnă de care acesta a dat dovadă în a face cunoscută lucrarea lui Iisus Christos cât și la faptul că el este primul dintr-un nesfârșit șir de martiri din lumea creștină.
Potrivit legendei, misiunea Sfântului Ștefan era aceea de a demonstra că Iisus Hristos este Mesia, cel prezis de prooroci în Vechiul Testament. Datorită râvnei și credinței sale, Dumnezeu l-a învrednicit cu puterea de a săvârși minuni și de a arată semne mari în popor. Având harul divin al minunilor, care-i însoțeau adesea propovăduirile, Sfântul Ștefan a stârnit mânia autorităţilor iudaice, care l-au chemat la judecată în față Sinedriului, un tribunal la vechii evrei, acuzându-l de blasfemie, care la acea vreme se pedepsea cu moartea, dar şi de faptul că strică Legea lui Moise.
În față Sinedriului, Ștefan și-a prezentat argumentele sale solide din scripturi, arătând că legea se împlinește prin Hristos, adică prin Mesia, cel prezis de profeți, dar nu a reușit să-i convingă pe judecători, fiind alungat din cetate și lovit cu pietre. Prăbușit sub povara bolovanilor aruncați asupra lui, Ștefan a avut totuși puterea ca, înainte de a muri, să ceară iertare pentru ucigașii lui: "Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta"
Numeroase biserici au ca hram pe Sfântul Ștefan, iar creştinii, atât bărbaţi, cât şi femei, poartă cu mare cinste numele Sfântului.
Având în vedere că în vremea aceea cei care erau ucişi cu pietre nu puteau fi înmormântaţi în cavoul familiei, se presupune că trupul Sfântului Ştefan a fost pus în mormântul unui creştin. Moaştele sale au fost descoperite în anul 415, atunci când preotul Luchian din Kefar-Gamala a avut o viziune. Când i s-au descoperit moaştele, pe mormântul său a fost scris "chiliel", care în limbă ebraică înseamnă "cunună", pentru că el a luat, cel dintâi dintre creştini, cununa muceniciei.
Din anul 560, osemintele sale se află în cripta bisericii „San Lorenzo fuori le Mura", din Roma.

CITESTE SI Traditii si obiceiuri de Sfantul Stefan

Obiceiuri şi superstiţii de Anul Nou – Datini si Traditii de Revelion

sdf
De Anul Nou, un loc aparte îl ocupă uratul și cetele de urători care, după ce fac urări de sănătate, belșug, bucurie etc., primesc în dar colaci, vin, cârnați și uneori bani…
In Ajunul Anului Nou, Revelionului,  este  un obicei de a-i bucura pe cei din jur si de a le impartasi gandurile noastre bune! Asadar mesajele de Revelion nu lipsesc nici intr-un an. Aici gasesti Mesaje si Urari de Anul Nou
Umblatul cu Capra ține, de regulă, de la Crăciun până la Anul Nou.  Jocul Caprei este un obicei străvechi, exponent peste veacuri al spiritualităţii populare şi care face parte din tradiţiile româneşti de iarnă. Obiceiul este definit de costumul de „Capră” dar şi de celelalte elemente specifice: obiecte de recuzită, texte literare şi musicale, dans. Vezi aici Jocul Caprei – Versuri si Video
Plugușorul este întotdeauna însoțit de strigături, pocnete de bici și sunete de clopoței, dar plugul adevărat, tras de boi, a fost înlocuit cu timpul de un plug miniatural, mai ușor de purtat, sau de buhaiul care imită mugetul boilor. La sate, Plugușorul este însă extrem de complex, iar alaiurile care merg din casă în casă duc cu ele chiar un plug…   vezi aici Plugusorul De Anul Nou – Traditional
Semănatul desemnează un obicei agrar, structurat după modelul colindelor și practicat de copii în dimineața zilei de Anul Nou, după încheierea Plugușorului. Colindătorii, purtând traiste de gât încărcate cu semințe de grâu, secară, orz, ovăz, mai rar cu porumb, intră în case, aruncă boabe cu mâna, imitând semănatul pe ogor, și urează gazdelor sănătate și roade bogate. Ei sunt răsplătiți cu mere, colaci, bani. După plecarea lor, gospodinele adună semințele și le duc în grajdul vitelor, pentru a fi sănătoase peste an…

Tradiții și obiceiuri românești de Crăciun



Ce se spune că e bine să faci în Ajun ca să îți meargă bine tot anul

Nașterea Domnului Iisus Hristos este sărbătorită în zilele de 25, 26 și 27 decembrie, iar seara de 24 decembrie este cunoscută și sub denumirea de Ajunul Crăciunului. Sărbătoarea Crăciunului datează încă din secolul al IV-lea, când Biserica Creștină a stabilit această dată nu întâmplător, ci pentru a concura cu nașterea zeului Soare din tradițiile păgâne. Mulți istorici ai religiei sunt însă de părere că Nașterea Domnului ar fi avut loc spre sfârșitul iernii. De altfel, există unele discrepanțe între datele la care se sărbătorește Crăciunul: creştinii ortodocşi de rit vechi îl sărbătoresc pe 7 ianuarie, după calendarul iulian, care este decalat cu 13 zile față de cel oficial.

Crăciunul este prima sărbătoare din ciclul sărbătorilor de Anul Nou. De Craciun, în zona rurală, nu există familie care să nu se pregăteasca.

Tradiția împodobirii bradului și a lui Moș Crăciun

Tradițiile Crăciunului au fost îmbogățite de la an la an. Cei mici îl așteaptă an de an pe Moș Crăciun cu plete dalbe, care vine cu tolba încărcată de cadouri pentru copiii cuminți, iar cu câteva zile înainte de Crăciun se împodobește bradul cu ornamente de culoare roșie sau verde. Obiceiul bradului de Crăciun ar fi apărut în Germania, unde legenda spune că Sfântul Bonifaciu a ordonat tăierea stejarilor, venerați de păgâni. În cădere, stejarii au distrus toți copacii din prajmă, mai puțin bradul, care a devenit de atunci un simbol al acestei sărbători și este împodobit în seara de Ajun.

În România, există mai multe tradiții și obiceiuri de Crăciun, transmise din generație în generație. În satele din Oltenia, în Ajunul Crăciunului, gospodarii se trezesc dis-de-dimineață, aprind focul în sobă și ațâță jarul cu ajutorul unui vreasc, în timp ce rostesc o urare de Crăciun:  "Bună dimineața lui Ajun! /C-a venit într-un ceas bun /Să ne-aducă: porcii grași și unturoși /Și oamenii sănătoși, /Vacile cu viței, oile cu miei, scroafele cu purcei, cloștile cu pui, găinile cu ouă. La anul și la mulți ani!”.

Traditii de Ignat – Sacrificarea Porcului

Sacrificarea porcului in ziua de ignat

Articol din aceasta categorie :

Ziua de Ignat se apropie, ziua în care, conform datinilor se taie porcii. Locuitorii satelor ar trebui să ştie că, în calitate de cetăţeni cu drepturi depline ai Uniunii Europene, ar cam trebui să renunţe la tăiatul tradiţional al grăsunului din bătătură şi să treacă la asomare. Adică, la împuşcare cu glonţ captiv sau la metoda electroşocurilor, în scopul de a elimina suferinţele cauzate de sacrificare. Autorităţile sanitar-veterinare au început deja monitorizarea şi controalele în pieţe pentru depistarea ţăranilor care vând carnea de porc destinată numai consumului propriu. 

Asomarea, obligatorie Inspectorii sanitar-veterinari atrag atenţia că, deşi tăierea porcilor de Crăciun este o tradiţie în România, aceştia nu pot fi sacrificaţi fără a fi asomaţi. „Regulile europene prevăd această regulă. Nu se ţine cont că este vorba de tradiţie, nu avem nici o derogare în acest sens. Că este vorba de porcii de Crăciun sau de mieii de Paşti, aceştia trebuie asomaţi înainte de sacrificare”, ne-a spus Pompiliu Smultea, directorul general al Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Timiş (DSVSA). 

Colinde – Mos Craciun cu plete dalbe + Versuri

Colinde – Mos Craciun cu plete dalbe + Versuri



Mos Craciun cu plete dalbe


Moş Crăciun cu plete dalbe
A sosit de prin nămeţi
Şi aduce daruri multe
La fetiţe şi băieţi
Moş Crăciun, Moş Crăciun
Din bătrani se povesteşte
Că-n toţi anii negreşit
Moş Crăciun pribeag soseşte
Niciodată n-a lipsit

Decoratiile de Craciun si semnificatia lor

Recomandari : Craciunul, Datini si superstitiiSemnificatia bradului

Decoratiile de Craciun si semnificatia lor



Globurile


Un artist de strada foarte sarac, aflat in trecere prin Betleem la o zi dupa nasterea Domnului, hotaraste sa il viziteze si el pe Iisus. Cum nu avea nici un cadou, ezita daca sa mearga sau nu. Ii vine insa ideea de a face ce stia el mai bine: sa jongleze cu mingiute. Acest joc il face sa rada pe micut si in amintirea rasului pruncului Iisus, pomul de Craciun se impodobeste cu globuri.




Acadeaua baston

Faimoasa acadea in forma de baston are gust de menta si culoarea alba cu dungi rosii. Legenda spune ca a fost facuta pentru a pastra amintirea lui Iisus oamenilor. Fiecare ingredient are o semnificatie, si anume:
caramelul din care e facuta il prezinta ca fiind piatra solida pe care sunt construite vietile noastre
forma de litera “J”? vine de la cuvantul englezesc Jesus (Iisus)
albul reprezinta puritatea si lipsa pacatului
rosul este simbolul sangelui pe care Iisus l-a varsat pentru ispasirea pacatelor noastre
aroma de menta are la baza o planta ce apare in Vechiul Testament, folosita in ritualurile de purificare

Crestinismul si solstitiul de iarna

Crestinismul si solstitiul de iarna | Datini si Traditii

 

Solstitiul de iarna a fost celebrat inainte de era crestina. Astfel, romanii sarbatoreau Saturnaliile intre 17 si 24 decembrie. Ei sarbatoreau si „nasterea soarelui neîivins” (sol invictus) la solstitiul de iarna (catre 21 decembrie), cand zilele reincep sa se lungeasca (un cult preluat de la persani care-l adorau pe „Mithra”, zeul soarelui).

Poze Amuzante - * Fotografii amuzante cu tema Craciunul * * Moda de Craciun
Horoscopul anului 2018
În comparație cu anii precedenți, frământați de conflicte, tensiuni și răsturnări de situație dintre cele mai dureroase, anul 2018 promite perioade mai
Sms-uri de Craciun pentru persoana iubita
O colectie cu mesaje si urari de Craciun pentru persoana Iubita. Sursa ta de inspiratie pentru sarbatorile de iarna.
Plugusorul Amuzant
Plugusorul cu versuri hazlii.Plugusorul umoristic Texte / Colinde de Craciun, Uraturi de Anul Nou


Craciunul pe glob | traditii de Craciun la Africani, Americani …

Craciunul pe Glob


Pănă în secolul al XV-lea crenguţele verzi cu care erau împodobite casele cu ocazia Crăciunului, ca şi darurile pe care şi la făceau oamenii unii altora erau considerate tradiţii păgâne. Dar nu peste multă vreme, în locul acestora va fi folosit un arbore întreg. 

Conform documentelor, în 1605, la Strasbourg a fost înălţat primul pom de Crăciun într-o piaţă publică. Nu avea încă lumânări şi era împodobit cu mere roşii. 

În 1611, la Breslau, ducesa Dorothea împodobeşte primul brad de Crăciun aşa cum îl ştim astăzi. Citeste tot articolul Craciunul pe Glob si afla cum se sarbatoreste acum aceasta mae sarbatoare la americani , spanioli, italieni, irlandezi, rusi, francezi si multi altii.

Spiritul Craciunului dateaza de mult timp  pastreaza-l si tu, fii alaturi de cei dragi cu urari calde de Craciun. Noi te ajutam cu ideei!   Trimite celui drag un mesaj de craciun



Poze Amuzante - * Fotografii amuzante cu tema Craciunul * * Moda de Craciun
Horoscopul anului 2018
În comparație cu anii precedenți, frământați de conflicte, tensiuni și răsturnări de situație dintre cele mai dureroase, anul 2018 promite perioade mai
Sms-uri de Craciun pentru persoana iubita
O colectie cu mesaje si urari de Craciun pentru persoana Iubita. Sursa ta de inspiratie pentru sarbatorile de iarna.
Plugusorul Amuzant
Plugusorul cu versuri hazlii.Plugusorul umoristic Texte / Colinde de Craciun, Uraturi de Anul Nou



Obiceiul pomului de Craciun

Obiceiul pomului de Craciun




Acest obicei apartine lumii germane pagane sau chiar ariane, de la care treptat, treptat a patruns in sanul popoarelor crestine. Astfel in secolul al XV-lea il gasim la Strasbourg, unde se practica obiceiul impodobirii caselor cu bradulet, in Alsacia si Lorena, dar nu la Craciun, ci de Anul Nou. Din Alsacia patrunde in Franta la sfarsitul secolului al XIX-lea, ca si in Spania, Italia, Elvetia. Poate ca la origine este numai obiceiul popoarelor nordice de a impodobi casele la sarbatorile Craciunului, cu ramuri de brad si de vasc, care cu timpul a devenit traditie, transformandu-se in Pomul de Craciun.

Pe calea protestantismului si a catolicismului a patruns si in Orient. In unele parti ale Rusiei se obisnuia ca ajunul Cracinului sa fie serbat in mijlocul unei paduri de brazi, unde – cel mai frumos dintre ei – era impodobit. Ornamentarea se facea cu lumanari aprinse si era incarcat cu daruri: fructe, flori, panerase sau cutii cu bomboane, jucarii, dantele, etc. La noi gasim acest obicei al impodobirii unui pom sau a unei ramuri verzi numai la nunta (bradul de nunta) sau la moartea unui flacau sau a unei fete mari.

Idei cadouri | Superstitii - Cadouri ce aduc Noroc

Aduc noroc si se ofera ca dar :

  • paharul de cristal, 
  • salul, 
  • vioara, 
  • manusile,
  •  lampa ( veioza ), 
  • tabloul inramat,
  •  blana frumoasa, 
  • medalia gravata, 

Postul Craciunului – Datini, Traditii si Superstitii

Postul Craciunului – Datini, Traditii si Superstitii

Despre Postul Craciunului

      Conform tradiției stabilite cu timpul în Biserica, Postului Crăciunului este un post al bucuriei in care omul se curata sufleteste si se apropie mai mult de familie si biserica. De aceea, pe lângă abținerea de la mâncare, placeri trupesti si altele, Biserica propune un program liturgic în care un loc special îl ocupă colindele tradiționale.
    Postul Crăciunului este deosebit de important în religia ortodoxă, deoarece ne pregătește, pe noi creștinii, pentru primirea cum se cuvine a Mântuitorului Iisus. De asemenea, postul este de folos atât pentru suflet cât și pentru trup, fiindcă întărește trupul, pe de o parte, iar pe de altă parte, ușurează și curăță sufletul. Cu alte cuvinte: „Păstrează sănătatea trupului și dă aripi sufletului”!

Colindele, Plugusoarele

Despre colid si plugusor 


In Romania, specifice acestei perioade sunt colindele, aceste minunate cantece de Craciun care preamaresc Nasterea Domnului sau ii lauda pe Mos Craciun si Mos Ajun. 
 Cu 5 zile inainte de Craciun are loc taierea porcului. Obiceiul se numeste „Ignat” si are loc pe 20 decembrie, de Sfantul Ignatie (de unde ii vine si numele). 
Alte traditii specifice tarii noastre sunt mersul cu „Steaua” (vestirea Nasterii Domnului), „Capra” sau de Anul Nou, „Ursul”
Ultimele doua obiceiuri au ca protagonisti tinerii flacai care se costumeaza in capra (de Craciun) sau urs (in Ajun de Anul Nou) si merg si joaca la casele unde sunt fete de maritat. 

Lasatul secului pentru Postul Craciunului 2017

 Ce trebuie sa stii despre lasatul secului pentru Postul Craciunului


 Din randuielile bisericesti aflam ca se lasa sec in seara zilei de 14 noiembrie, insa, daca aceasta data cade miercurea sau vinerea, se lasa sec cu o zi mai inainte. Acest post se incheie pe 24 decembrie. Postul Craciunului ne aminteste de postul patriarhilor si dreptilor din Vechiul Testament si de postul lui Moise de pe Muntele Sinai. Dupa cum acestia au postit in vederea venirii lui Mesia, tot astfel se cuvine sa intampinam si noi nasterea lui Hristos.

Primele mentiuni despre tinerea acestui post provin din secolele IV-V, de la Fericitul Augustin si episcopul Leon cel Mare al Romei.

Hotararea ca toti credinciosii sa posteasca timp de 40 de zile s-a luat la Sinodul local din Constantinopol, tinut in anul 1166, in timpul patriarhului Luca Chrysoverghi. Amintim ca inainte de acest sinod, crestinii posteau diferit: unii numai sapte zile, iar altii sase saptamani.

Dezlegari in Postul Craciunului

In Postul Craciunului avem dezlegare la peste sambata si duminica. Dar trebuie mentionat ca prima saptamana a acestui post, pana in 21 noiembrie, la sarbatoarea Intrarii in Biserica a Maicii Domnului, precum si ultima saptamana, in perioada 20-25 decembrie, sunt perioade cu postire mai aspra, zilele de sambata si duminica a acestor saptamani a Postului nu au dezlegare la peste, ci doar la untdelemn si vin.

Lăsatul secului pentru postul Crăciunului - Datini si Traditii

Lăsatul secului pentru postul Crăciunului

Datini si Traditii


În lumea satului românesc, lăsatul secului pentru postul Crăciunului aduce rudele laolaltă, la o masă mare, cu mâncare şi băutură din belşug. Lăsatul secului de Crăciun era, înainte, respectat cu sfinţenie, în Bucovina existând credinţa conform căreia “cine lucrează în această zi îl prind frigurile tot anul”, respectiv că “e rău de bătut piatra peste holde” (Th. Speranţia).

Prima zi a postului Crăciunului cuprinde numeroase rituri de purificare. Resturile provenite de la cină sunt strânse în faţa de masă şi aruncate, cu faţa la răsărit, păsărilor cerului. “Păsările cerului! Eu vă dau vouă hrană de la masa mea, cu care să fiţi îndestulate şi de la holdele mele oprite!” (Tudor Pamfile – “Sărbătorile la români”). Vasele sunt atent curăţate, apoi, în ziua de Spolocanie, aşezate cu gura în jos, “să fie feriţi de pagubă toţi ai casei”. În mod ritualic, femeile spală cămăşile, feţele de masă şi aşternuturile ca să rămână tot anul curăţite. Ciobanii ţin posturile să nu li se prăpădească turma, ca oile lor să fie ferite de fiarele sălbatice şi să nu-şi piardă cărarea. Postul trebuie însă respectat cu înfrânare, evlavie, mărturisire a păcatelor şi multă rugăciune de toţi creştinii, încât să-şi atingă scopul, de act purificator al sufletului.

În tradiţia populară, cu trei zile înainte de lăsatul secului se sărbătoresc Filipii, despre care în lumea satului se spune că apără casa de rele, de foc, de lupi şi de şerpi. “Prin unele părţi se crede că Filipii sunt nişte sfinţi mai mari peste fiarele sălbatice sau peste lupi. Uneori, în timpul Filipilor, se ţine atârnată de lemnul coşului o secure, pentru ca întreaga familie să fie păzită de pagube. (...) De Filipi se lipeşte gura sobei, ca să se lege şi gura lupului. (...)”, aflăm din însemnările lui Tudor Pamfile din volumul “Sărbătorile la români”.

Filipii se ţin cu trei zile înaintea lăsatului secului, în ziua Sfântului Filip. Din cercetările lui Th.D. Speranţia – “Răspunsul la chestionarul de sărbători păgâneşti” – aflăm că “Trei se serbează toamna, în ultimile zile ale dulcelui dinaintea Postului Crăciunului Aceştia sunt mai buni. (...) Filipii au fost nişte apostoli care, pe vremea prigonirilor în contra creştinilor, au fost daţi într-o groapă cu lupi, de unde au scăpat. Aceşti Filipi au fost şase fraţi zdrenţăroşi, cari rătăceau prin lume şi aveau puterea să schimonosească, să pocească pe cei care nu ţineau zilele lor. Unul din Filipi, fiind şchiop, a rămas în urmă, şi de aceea se ţine mai târziu, în ziua de 21 noiembrie. Toţi Filipii te mai pot ierta, dar Filipul şchiop – niciodată. Filipii o ţin şi femeile şi bărbaţii, iar mocanii o ţin atâtea zile câţi cai au. De obicei se ţine trei zile, 12, 13 şi 14 noiembrie. Ca să mai scape de ele, le mai dau şi copiilor la căsătorie câte o zi de ţinut. Fiecare noră e datoare să ţină atâtea zile câte a ţinut soacra sa”.

Datini si Traditii de Sf. Mihail si Gavril



În popor se spune, că Sfântul Mihail nu pregetă să se războiască cu diavolii şi să-i înfrângă ori de câte ori aceştia încearcă să fure Luna sau Soarele, prilej cu care apar eclipsele. Lupta Arhanghelului cu forţele întunecate este hărăzită a dura până la sfârşitul lumii, când va suna din trâmbiţă pentru a scoate morţii din morminte şi va duce bătălia decisivă cu diavolul.

Sfântul Gavriil este, mai ales, protectorul fecioarelor creştine, al familiei creştine, protectorul mamelor care nasc copii, ca şi protectorul copiilor şi al călugăriţelor iubitoare de feciorie şi iubitoare de Hristos.

Drept recunoştinţă pentru aceşti doi îngeri, Biserica ortodoxă a rânduit ca aceştia să fie pictaţi pe două dintre uşile Sfântului Altar. Unul cu crini în mână, semn al bunei vestiri, iar celălalt cu o sabie de foc, semn al pazei care i-a fost rânduită la poarta Edenului.

În trecut, în societatea tradiţională bucovineană, Arhanghelii erau sărbătoriţi pentru că ,,ei sunt păzitorii oamenilor de la naştere şi până la moarte, rugându-se Lui Dumnezeu pentru sănătatea acestora’’. Arhanghelii, în viziunea populară, asistă şi la Judecata de Apoi, sunt patroni ai casei, ard păcatele acumulate de patimile omeneşti fireşti şi purifică, prin post, conştiinţele.

De aceea, multe familii creştine îi aleg ca patroni şi ocrotitori spirituali ai casei şi ai gospodăriei, iar icoana Sfinţilor Arhangheli este întâlnită în casele multor români. De asemenea, generaţii la rândul se roagă îngerului păzitor, pe care-l primeşte fiecare din noi la Botez, pentru spor şi sănătate. Sărbătoarea Sfinţilor Mihail şi Gavriil adună în fiecare an mulţime de pelerini la hramurile mănăstirilor şi bisericilor cu acest nume şi deschide an de an târguri tradiţionale peste tot în ţară, cu programe artistice, dansuri populare şi bunătăţi autohtone.

Rugaciune catre Sfantul Arhanghel Gavriil


O, Sfinte Arhanghele Gavriil, desavarsit lucratorule, care cu numele si cu fapta marturisesti puterea Celui-Preainalt, catre putinatatea omeneasca apleaca-te cu ingaduinta, si vegheaza-ne in ceasul rugaciunii noastre, si calauzeste-ne spre implinirea a toata dreptatea, cu multimea harurilor anume incredintate tie, ca noi in puternicul tau ajutor cutezam a nadajdui si ascultatoarei tale slujiri urmatori nazuim a ne face. Tu pe oameni cercetandu-i din neam in neam, cu bunele si cu relele noastre ne stii; de aceea te rugam sa fii rabdator cu nedesavarsirile noastre, sprijinindu-ne ca de rele sa ne lepadam, iar intru cele bune sa sporim, caci de indreptarea omului scris este ca si ingerii se bucura. Deci pricina de bucurie inlesneste-ne sa fim Puterilor ceresti celor fara de trup, peste care Dumnezeu fruntas te-a randuit, Voievod intre Voievozii cei de sus. Fii bucuria noastra si invredniceste-ne sa fim bucuria ta, ca intru Domnul bucuriei duhovniceste sa ne veselim. Rugaciunile noastre du-le la Dumnezeu cu iutimea aripilor tale si de vestirea ta mantuitoare nu ne lipsi pe noi, Binevestitorule, ca pe unii ce nadajduim cu ravna duhului sa biruim neputintele cele trupesti si ingerilor asemanatori sa ne facem, ca dimpreuna cu ostirile ceresti si cu cetele dreptilor, spre imparatia luminii celei neinserate catand, din tot sufletul si cu tot cugetul nostru sa aducem multamita, lauda si inchinaciune Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, Treimea cea de-o-fiinta si nedespartita, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin!

Rugaciune catre Sfantul Arhanghel Mihail



Sfinte si mare Arhanghele al lui Dumnezeu, Mihaile, care cel dintai intre ingeri stai dinaintea Treimii celei negraite, sprijinul si pazitorul neamului omenesc, care ai zdrobit in Ceruri cu ostile tale capul prea-trufasului diavol si rusinezi pururea pe pamant rautatea si viclenia lui, la tine alergam cu credinta si ne rugam tie cu dragoste: fii pavaza nestricata si coif tare Sfintei Biserici si neamului nostru dreptcredincios, pazindu-ne cu spada ta purtatoare de fulgere de toti vrajmasii vazuti si nevazuti.

Nu ne lasa pe noi, o, Arhanghele al lui Dumnezeu, fara ajutorul si ocrotirea ta, pe cei ce laudam astazi sfantul tau nume. Iata ca, desi mult gresiti suntem, nu voim sa pierim intru faradelegile noastre, ci sa ne intoarcem la Domnul, ca sa ne calauzeasca spre lucruri bune. Lumineaza mintile noastre cu lumina fetei lui Dumnezeu, care straluceste totdeauna pe fruntea ta ca un fulger la aratare, ca sa putem pricepe care este voia lui Dumnezeu, buna si desavarsita, in ceea ce ne priveste, si sa cunoastem toate cate se cuvine noua sa le facem si cate sa le trecem cu vederea si sa le parasim. Intareste-ne cu harul Domnului vointa slaba si dorirea lipsita de vlaga, ca intarindu-ne in legea Domnului, sa incetam a ne mai primejdui cu cugetele pamantesti si cu poftele trupesti, aplecandu-ne, dupa asemanarea copiilor lipsiti de minte, catre frumusetile degraba pieritoare ale lumii acesteia si uitand in chip nesabuit cele vesnice si ceresti de dragul celor stricacioase si pamantesti.

Mai presus de toate acestea, cere de Sus pentru noi duhul adevaratei pocainte, intristarea cea nefatarnica dupa Dumnezeu si zdrobirea pentru pacatele noastre, ca zilele ce ne-au mai ramas din aceasta viata trecatoare sa le cheltuim nu spre placerea simturilor si hranirea patimilor noastre, ci intru indreptarea cu lacrimi de credinta si zdrobire a inimii, cu nevointele curatiei si cu bineplacutele fapte ale milostivirii.

Despre Sf. Mihail si Gavril


Pe 8 noiembrie sunt praznuiti Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil, impreuna cu soborul tuturor puterilor ceresti. Astfel, ziua de 8 noiembrie este inchinata tuturor cetelor netrupesti.

Sarbatoarea de pe 8 noiembrie a fost la inceput doar o praznuire a Sfantului Arhanghel Mihail. Mai tarziu a fost cinstit impreuna cu el si Sfantul Arhanghel Gavriil, ca in cele din urma sa devina o zi de cinstire a tuturor cetelor ceresti.

Sfintii Arhangheli sunt in numar de sapte: Mihail, Gavriil, Rafail, Salatiil, Uriil, Gudiil si Varahil, insa cei mai cunoscuti sunt Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil. Avand in vedere ca numele celor doi Arhangheli se termina cu forma prescurtata a numelui lui Dumnezeu El (Elohim) (Il in limba greaca), putem afirma ca ei sunt implinitori ai voii lui Dumnezeu. Asadar, cei care nu cinstesc pe Sfintii Ingeri nu cinstesc nici puterea lui Dumnezeu care se manifesta prin ei.

Numele Sfantului Arhanghel Mihail, Mi-cha-El in limba ebraica, inseamna cine este ca Dumnezeu? (mi=cine, cha=ca, El=Dumnezeu), iar numele Sfantului Arhanghel Gavriil, Gabriel in limba ebraica, inseamna Dumnezeu este puterea mea. Mihail este chipul dreptatii dumnezeiesti, iar Gavriil al milei divine. Arhanghelul Mihail impune in lume dreptatea impotriva nedreptatii, pedepseste pe cei care incalca voia lui Dumnezeu si savarsesc nedreptatea si pazeste pe cei care sunt drepti. Sfantul Gavriil este arhanghelul bucuriei, al blandetii si milei dumnezeiesti, al bunelor vestiri.

Postul Nasterii Domnului (Postul Craciunului)

Despre lăsatul secului pentru postul Crăciunului si dezlegări !





Postul Nasterii Mantuitorului sau Postul Craciunului, asa cum este cunoscut de catre toti credinciosii este tinut cu strictete de credinciosii in intreaga lume. Prin intermediul acestui post Dumnezeu ne da putinta curatarii trupesti si sufletesti.

Acesta inchipuie ajunarea timp de patruzeci de zile a Proorocului Moisi, dar si postul patriarhilor din Vechiul Testament. La fel precum cei de atunci asteptau venirea Mantuitorului pe Pamant cu post si rugaciune, asa se cuvine ca toti credinciosii sa astepte si sa intampine prin ajunare Mielul lui Dumnezeu nascut din Fecioara Maria.

Acest post tine 40 de zile, incepand cu data de 15 noiembrie si sfarsind la 25 decembrie, lasand sec in seara Sfantului Filip, pe 14 noiembrie. Totusi, daca aceasta zi cade fie miercurea, fie vinerea, postul incepe inca din seara zilei de 14 noiembrie. In acest post credinciosii ar trebui sa consume mancaruri de post .

Originea Noptii de Halloween / Despre Halloween

 Originea Noptii de Halloween / Despre Halloween

      Nu se stie cand si in ce imprejurari au aparut misterioasele credinte in spiritele lumii de dincolo care, cereau o noapte pe an numai a lor. Cert este ca atunci cand romanii invadau Britania, traditia era deja celebrata de intreaga suflare celtica.


Noaptea de Halloween Traditii, Obiceiuri si Legende

Evenimentul  Shamhain   avea o stransa legatura cu preocuparile barbarilor de acum peste 2000 de ani care vedeau in ziua de 1 noiembrie inceputul iernii si al noului an, eveniment asociat cu moartea si frigul patrunzator al anotimpului inghetat. Acesta era dedicat zeului celtic al tenebrelor, Anwinn, cel care, in noaptea premergatoare primei zile de iarna, le permitea tuturor creaturilor fantastice sa invadeze lumea celor vii.
Credinta era ca spiritele fara liniste ale celor morti puteau cauta, in acea unica noapte, drumul catre lumea de dincolo cu ajutorul oamenilor, iar singurul mod in care puteau face acest lucru, era sa le fure trupul. De fapt, se pare ca vechii locuitori ai Britaniei si ai Irlandei de azi recurgeau destul de des la arderea pe rug a celor suspecti de a fi posedati, asta si ca un avertisment la adresa spiritelor care trebuiau indepartate.
 

La Catrina - Halloween-ul mexican


La Catrina - Halloween-ul mexican


Corespondentul Halloween-ului in Mexic se numeste “La Catrina“, iar in spania "La Calavera Catrina" ( numele original La Calavera Garbancera ), si se sarbatoreste in noaptea dintre 1 si 2 noiembrie, cand se desfasoara o adevarata parada care ironizeaza moartea, magazinele fiind incarcate cu dulciuri specifice acestei sarbatori, masti, figurine in foma de schelete sau cranii viu colorate.  

Imagistica Mexicana a mortii este incredibil de bogata, diversa, aproape obsesiva.  Unul din scheletele cele mai populare afişat de multe ghiduri turistice ca simbol al Mexicului (alaturi de mustaciosul cu sombrero sau piramida maia), este La Catrina ("eleganta"), un schelet imbracat in haine luxoase, palarie cu pene, rochie vaporoasa,  exact tinuta doamnelor bogate de la inceputul secolului XX. 

La Catrina este creatia artistului Jose Guadalupe Posada, care a trait intre 1852 si 1913. Posada satiriza prin ilustratiile sale situatia sociala a Mexicului contemporan, luand in vizor abuzurile guvernului dictatorului Porfirio Diaz si fiţele clasei de bogatasi a tarii. Prin Catrina, Posada adresa un mesaj celor bogati si pretentiosi: in ciuda avutiilor si importantei pe care si-o dau,  la final ajung si ei oale si ulcele (schelete) la fel ca restul plebei, moartea nu se uita la averile nimanui. 

Catrina a fost mai apoi incorporata in festivitatile Zilei Mortilor, alaturi de o sumedenie de alte schelete si strigoi. Initial aztecii sarbatoreau festivalul mortilor in a noua luna a anului Aztec (ceea ce ar echivala cu luna august) iar sarbatoarea dura o luna intreaga. Ca sa alinieze traditiile aztecilor cuceriti cu traditiile catolice, conchistadorii au aliniat aceasta celebrare azteca cu 1 noiembrie "All Saint's Day". 

Datini si traditii de Halloween / Despre Halloween


Halloween  in Romania prinde tot mai mult teren ! In noaptea de 31 octombrie, copiii nu se costumeaza in monstri, mumii si alti zombi, colindand pe la usi dupa bomboane;  tinerii  romani au importat Halloween-ul  pentru o noapte de distractie cu alta coloratura.   Adaptat la cererea pietei, patronii de localuri imprumuta pentru o seara stilul tipic american redecorandu-si barurile cu tot felul de dovleci ciopliti cu diferite grimase, panze de paianjen, scheleti si foarte mult "sange". Amatori de distractie garantata, tinerii iau cu asalt astfel de spatii, petrecand pana dimineata, costumati in varcolaci, vampiri sau alte creaturi infricosatoare.

Termenul Halloween reprezintă o variantă scoțiană a denumirii All-Hallows-Even („evening”), adică noaptea dinainte de „All Hallows”. Până în secolul al XX-lea, ea era scrisă și „Hallowe'en”, eliminând „v”-ul și scurtând cuvântul. Deși sintagma All Hallows apare în engleza veche (ealra hālgena mæssedæg, sărbătoarea tuturor sfinților), conform Oxford English Dictionary (ediția a doua) de la Oxford University Press, All-Hallows-Even a fost atestat abia la 1556.

Sfânta Maria Mică - Datini si traditii

Ce trebuie sa faci si ce nu trebuie sa faci de 

Sfânta Maria Mică - Datini si traditii


Ziua de 8 septembrie marchează, în calendarul creştin-ortodox, Naşterea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică. Sărbătoarea aduce cu sine o serie de obiceiuri şi tradiţii.

În tradiţia creştină există legenda potrivit căreia Drepţii Ioachim şi Ana, în vârstă fiind, şi-ar fi dorit nespus de mult un copil. Cum încercările de o viaţă nu au dat roade, rugăciunile au rămas unica lor şansă. Şi Dumnezeu le-a ascultat rugile fierbinţi, dăruindu-le un odor cu chemare dumnezeiască, cu o menire sfântă pe pământ. Aşa a venit pe lume fiica Părintelui Ceresc, Mama Fiului şi mireasa Duhului Sfânt, Împărăteasa tuturor Sfinţilor, sprijinitoarea păcătoşilor, atotputernica ajutătoare şi rugătoare pentru toţi oamenii, Maica îndumnezeirii şi mântuirii, mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită decât serafimii, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, care ne miluieşte pe noi.

Sfânta Maria Mică. De la mit la realitate

În ordinea anului bisericesc, sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului este primul dintre cele patru praznice dedicate Fecioarei Maria, cunoscută în popor ca Sântămăria Mică. Este un eveniment celebrat atât de Biserica Ortodoxă, cât şi de cea Romano-Catolică. Potrivit Tradiţiei Bisericii, Sfânta Maria era de neam ales, tatăl, Ioachim, fiind din seminţia lui David, iar mama, Ana, din neamul preoţesc al lui Aaron. Iar Naşterea Maicii Domnului este considerată de Părinţii Bisericii drept momentul istoric în care a început mântuirea neamului omenesc din robia păcatului strămoşesc. Prin puritatea vieţii ei, dedicată în întregime lui Dumnezeu, Sfânta Fecioară s-a făcut vrednică de a fi cea din care să Se nască Fiul lui Dumnezeu.

Nasterea Maicii Domnului / Sfanta Maria Mica

Nasterea Maicii Domnului / Sfanta Maria Mica


Nasterea Maicii Domnului este praznuita de catre Biserica Ortodoxa la data de 8 septembrie a fiecarui an. Aceasta sarbatoare este cunoscuta in popor si sub numele de Sfanta Maria Mica. Tot la aceeasi data sarbatoreste si Biserica Catolica Nasterea Maicii Domnului.

In ciuda faptului ca in Noul Testament nu este relatat aest eveniment, Nasterea Maicii Domnului apare in Protoevanghelia lui Iacov, carte scrisa in anul 145 si unde se relateaza originea si copilaria Fecioarei Maria. Conform Protoevangheliei lui Iacov, Maria era de descendenta imparateasca si preoteasca: tatal ei Ioachim era urmas al regelui David, pe cand mama ei, Ana era fiica preotului Matthan.

Maica Domnului sau Fecioara Maria a fost, conform scrierilor Noului Testament, mama lui Iisus din Nazaret. Conform protoevangheliei după Iacob, Fecioara Maria a fost fiica lui Ioachim și Ana. Conform Noului Testament, în momentul conceperii lui Iisus Hristos, fapt ce i-a fost revelat de Arhanghelul Gabriel, ea era logodnica lui Iosif din Nazaret. În tradiția creștină (ortodoxă, catolică, anglicană și luterană) precum și în cea musulmană, a rămas prin minune fecioară în timpul conceperii și nașterii lui Iisus.

Despre Sfantul Alexandru

Sfantul Alexandru, 30 august 


Sfantul Alexandru este praznuit pe 30 august. Sfantul Alexandru a fost episcop in Constantinopol in timpul imparatului Constantin cel Mare (313-337). 
Sfântul Alexandru a dus o luptă susținută cu partizanii ereziei ariene, una dintre cele mai grave erezii din istoria bisericii.
Învățătura lui Arie (cca 256-cca 336), preot în Alexandria, susținea că ființa lui Dumnezeu este unică și incomunicabilă și că Fiul nu are o natura identica cu Tatăl. Separând firea Tatălui de cea a Fiului, erezia ariană admitea inferioritatea Fiului. Deși a fost apărat de Eusebiu, episcop de Nicomidia, Arie a fost vehement criticat de episcopii Alexandru al Constantinopolului și de Atanasie al Alexandriei.
Sfântul Alexandru a participat la Sinodul I ecumenic, care, formulând răspunsul ortodox împotriva ereziei ariene sub diverse expresii: „Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii”, „născut, iar nu făcut”, „cel ce este de o ființă cu Tatăl”, a stabilit că esența Fiului este identica cu a Tatălui, iar nașterea Sa din Tatăl este din veci, ceea ce înseamnă că Tatăl n-a existat vreodată fără Fiul.

Sfantul Alexandru, Datini si Traditii

Sfantul Alexandru, 30 august 


Sfantul Alexandru este praznuit pe 30 august. Sfantul Alexandru a fost episcop in Constantinopol in timpul imparatului Constantin cel Mare (313-337). 
Sfântul Alexandru a dus o luptă susținută cu partizanii ereziei ariene, una dintre cele mai grave erezii din istoria bisericii.
Sfântul Alexandru a participat la Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325, dovedindu-se un apărător al dreptei credințe. La acest sinod l-a combătut pe Arie, unul din preoții săi slujitori, care începuse să predice o învățătură neconformă cu tradiția și credința Bisericii.
Ulterior, el a ajuns Patriarh al Constantinopolului, murind la vârsta de 98 de ani.
Ce să nu faci de Sfântul Alexandru

Despre Sfintii Constantin si Elena

Sfintii Constantin si Elena, "cei intocmai cu Apostolii"




Sfintii Constantin si Elena, "cei intocmai cu Apostolii", sunt pomeniti in Biserica Ortodoxa pe 21 mai. Sarbatoarea Sfintilor Constantin si Elena este strans legata de taina si puterea Sfintei Cruci – semnul central al religiei crestine. Sfantului Constantin i s-a aratat pe cerul amiezii semnul Crucii spre biruinta (In hoc signo vinces – “Intru acest semn vei invinge”), in pragul infruntarii cu paganul Maxentiu, iar Sfinta Elena, mama sa, a descoperit la Ierusalim Crucea pe care Mantuitorul a fost rastignit. Sfanta Imparateasa Elena a trecut la Domnul la anul 327, putin dupa intoarcerea de la Ierusalim, iar Sfantul Imparat Constantin in 337, dupa 31 de ani de domnie.

Pe 21 mai ii sarbatorim pe Sfintii Imparati Constantin si Elena, cei "intocmai cu Apostolii". Constantin cel Mare a fost primul fiu a lui Constantius Chlorus si al Elenei. A fost proclamat august in anul 306, moment in care ii confera mamei sale, Sfanta Elena, titlul de "Nobilissima Femina" (Doamna prea nobila), iar in anul 325, ii acorda distinctia de "Augusta".

Sfantul Constantin cel Mare este primul imparat roman crestin. Dupa ce l-a invins pe imparatul pagan Maxentiu, Constantin da in anul 313 celebrul Edict de la Milan, prin care religia crestina devine o religie permisa. Lucrarea sa misionara nu se opreste aici. Scuteste Biserica de dari, drept de care nu se bucurau templele pagane, si ii inapoiaza tot ceea ce ii fusese confiscat, acordandu-i si dreptul de a primi donatii. Nu trebuie uitat nici ajutorul acordat episcopilor cu sume importante din tezaurul statului, pentru ridicarea de biserici si intretinerea clerului. El a daruit Bisericii si dreptul de eliberare a sclavilor. A inlaturat din legile penale pedepsele contrare crestinismului, precum: rastignirea, zdrobirea picioarelor, stigmatizarea (arderea cu fierul rosu). Prin legea din 321, Constantin cel Mare a generalizat duminica ca zi de repaus in Imperiu. Imparatul Constantin a adoptat legi care interziceau adulterul si avortul, abandonarea copiilor nou nascuti, rapirea copiilor si vinderea copiilor din motive de saracie.

Sfintii Constantin si Elena - Datini si Traditii

Sfintii Constantin si Elena, obiceiuri si superstitii specifice acestei sarbatori 

Pe 21 mai ii sarbatorim pe Sfintii Imparati Constantin si Elena, cei "intocmai cu Apostolii". Constantin cel Mare a fost primul fiu a lui Constantius Chlorus si al Elenei. A fost proclamat august in anul 306, moment in care ii confera mamei sale, Sfanta Elena, titlul de "Nobilissima Femina" (Doamna prea nobila), iar in anul 325, ii acorda distinctia de "Augusta".

Pentru ziua de 21 mai (Sfintii Constantin si Elena) exista o serie de obiceiuri si superstitii care fac referire la vara ce urmeaza sa-si faca aparitia:

- multi agricultori nu lucreaza de Sfintilor Constantin si Elena, pentru a evita pagubele aduse holdelor de pasarile cerului; in unele regiuni ale rarii este ultima zi in care se mai poate semana porumb, ovaz si mei, deoarece, in popor, se vorbeste ca tot ce se seamana dupa aceasta zi se va usca;

- podgorenii respecta ziua de Constantin Graur in ideea ca, daca vor munci, graurii le vor distruge strugurii;

- ziua de 21 mai (Sfintii Constantin si Elena) este ziua in care pastorii hotarasc cine le va fi baci, unde vor amplasa stanele si cine le va pazi pe timpul pasunatului;

- femeile, pentru a alunga duhurile rele si necurate, tamaie si stropesc cu aghiasma; pentru a se apara de forte malefice, taranii aprind un foc mare si stau in jurul lui, prin acest foc obisnuiesc sa treaca si oile, pentru a fi ferite de rele pe timpul cat vor sta la stana.

Zilele babei

Datini si Traditii - Zilele babei 


Imagini pentru Zilele babei

Conform tradiției populare între 1 și 9 martie sunt Babele sau zilele Babei Dochia, cele mai capricioase și schimbătoare zile de peste an.

Babele reprezintă, în plan simbolic, confruntarea dintre anul vechi și anul nou, dintre iarnă și vară, dintre frig și cald.

Se spune că în aceste zile, Baba Dochia își împlinește destinul urcând muntele cu turma ei de oi, iar zilele sunt pe atât de afurisite și înșelătoare, precum și caracterul acesteia.

În jurul acestor zile, ale babelor, s-au creat atât obiceiuri, cât și superstiții cu privire la anul ce va urma. Astfel, fiecare dintre noi, trebuie să-și aleagă o babă și, în funcție de cum va fi vremea în ziua respectivă, așa va fi și viața noastră în cursul anului.

Dacă în ziua babei alese e timp frumos, atunci viitorul va fi unul vesel, cu noroc, cu bucurii și împliniri, iar dacă e timp posomorât, atunci viitorul va fi unul trist, fără noroc, cu lacrimi și încercări grele.

Unele persoane își aleg babele în funcție de ziua de naștere, altele nu țin cont, însă, de această regulă și își aleg baba la întâmplare. Se obișnuiește, mai nou, să se aleagă 3 babe, una pentru trecut, una pentru prezent și una pentru viitor.

Pe de altă parte, în unele zone ale țării se crede că vremea din decursul unei babe redă, de fapt, caracterul, sufletul și temperamentul celui care a ales-o.