Aceasta este Romania !!!
În 1918, la sfârşitul primului război mondial, Transilvania, Basarabia şi Bucovina s-au unit cu Regatul României (vezi: Marea Unire din 1918). Această unire a fost ratificată in 1920 prin Tratatul de la Trianon (în cazul Transilvaniei, Crişanei, Banatului si Maramureşului) şi prin Tratatul de la Versailles (în cazul Bucovinei şi Basarabiei). România anexase de asemenea Cadrilaterul, după înfrangerea Bulgariei in 1913 in cadrul celui de-al doilea război balcanic. Astfel, suprafaţa şi populaţia României s-au dublat în numai 5 ani, iar cel mai important, întreg poporul român era cuprins pentru prima oară între graniţele unui singur stat. România Mare va rezista in această formă până în 1940.În acest an, Uniunea Sovietică anexează Basarabia şi Bucovina de Nord prin Pactul Ribbentropp-Molotov, Ungaria primeste jumatătea nordică a Transilvaniei prin al doilea dictat de la Viena, iar Bulgaria primeşte înapoi Cadrilaterul prin Tratatul de la Craiova. Cedarea acestor teritorii fără rezistenţă armată a fost principala cauză a abdicarii regelui Carol al II-lea, accentuând instabilitatea politică a României din acea perioadă.
În scopul de a-şi recupera teritoriile
pierdute, România intră în război de partea Germaniei şi invadează
URSS-ul, reuşind să elibereze Basarabia în vara anului 1941. Din acest
moment, România intră într-o competiţie acerbă cu Ungaria pentru
simpatia lui Adolf Hitler, în speranţa ca după înfrangerea URSS-ului,
Germania să permită recuperarea nordului Transilvaniei cu forţa. În
acest sens, România a devenit principalul aliat al Germaniei în Europa
de Est, furnizând cantităţi însemnate de petrol, grâu şi alte resurse,
şi trimiţând peste 800,000 de trupe pe frontul de est.
În cele din urmă, Germania a pierdut
războiul, iar Basarabia şi Bucovina au fost ocupate definitiv de URSS.
Nordul Transilvaniei a fost recuperat în 1944-45, însa România Mare a
încetat să existe.
Teritoriile României Mari care nu mai fac
parte în momentul actual din România sunt: Basarabia, Nordul Bucovinei,
Ţinutul Herţei, şi Cadrilaterul. Conceptul politic, teritorial şi
istoric de România Mare nu trebuie confundat cu partidul politic
Partidul România Mare.