Se afișează postările cu eticheta primavara. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta primavara. Afișați toate postările

Zilele babei

Datini si Traditii - Zilele babei 


Imagini pentru Zilele babei

Conform tradiției populare între 1 și 9 martie sunt Babele sau zilele Babei Dochia, cele mai capricioase și schimbătoare zile de peste an.

Babele reprezintă, în plan simbolic, confruntarea dintre anul vechi și anul nou, dintre iarnă și vară, dintre frig și cald.

Se spune că în aceste zile, Baba Dochia își împlinește destinul urcând muntele cu turma ei de oi, iar zilele sunt pe atât de afurisite și înșelătoare, precum și caracterul acesteia.

În jurul acestor zile, ale babelor, s-au creat atât obiceiuri, cât și superstiții cu privire la anul ce va urma. Astfel, fiecare dintre noi, trebuie să-și aleagă o babă și, în funcție de cum va fi vremea în ziua respectivă, așa va fi și viața noastră în cursul anului.

Dacă în ziua babei alese e timp frumos, atunci viitorul va fi unul vesel, cu noroc, cu bucurii și împliniri, iar dacă e timp posomorât, atunci viitorul va fi unul trist, fără noroc, cu lacrimi și încercări grele.

Unele persoane își aleg babele în funcție de ziua de naștere, altele nu țin cont, însă, de această regulă și își aleg baba la întâmplare. Se obișnuiește, mai nou, să se aleagă 3 babe, una pentru trecut, una pentru prezent și una pentru viitor.

Pe de altă parte, în unele zone ale țării se crede că vremea din decursul unei babe redă, de fapt, caracterul, sufletul și temperamentul celui care a ales-o.

Anotimpul primavara

Anotimpul primavara / Despre primavara



“Primavara ne arata ce poate face Dumnezeu dintr-o lume murdara si anosta.” Virgil A. Kraft

Primavara este unul din cele patru anotimpuri ale zonei temperate, marcand tranzitia de la iarna spre vara.

Calendaristic primavara incepe in 1 Martie. Romanii au un mod unic, aparte de a sarbatori venirea primaverii prin oferirea de Martisoare. Si tot la inceputul primaverii sarbatorim cu mare bucurie 8 Martie - Ziua Mamei.

Din punct de vedere astronomic, echinoctiul de primavara marcheaza inceputul primaverii. Echinoctiul de primavara in emisfera nordica are loc pe 21 martie. In aceasta zi, ziua si noaptea sunt egale. Incepand de la aceasta data, ziua incepe sa creasca, iar noaptea scade, pana pe 21 iunie, momentul solstitiului de vara. Echinoctiul are loc de doua ori pe an, cel de primavara fiind primul in calendar. Al doilea echinoctiu este momentul cand Soarele trece din emisfera cereasca nordica in cea sudica, in jurul datei de 23 septembrie, reprezentand echinoctiul de primavara in emisfera sudica si echinoctiul de toamna in emisfera nordica.

Echinoctiul de primavara avea o importanta majora inca din Antichitate. Egiptenii au tinut si sarbatoarea echinoctiului de primavara. Aceasta zi reprezenta renasterea si dominatia luminii, reprezentata de zei. Si grecii au sarbatorit aceasta zi, in cinstea Persefonei, care s-a intors in lume din imperiul lui Hades.

Pe de alta parte, meteorologii asimileaza lunile martie, aprile, mai (in emisfera nordica) respectiv lunile septembrie, octombrie, noiembrie (in emisfera sudica) cu primavara deoarece pe perioada acestui anotimp perioada de lumină este vizibil din ce in ce mai mare.

Primavara este cel mai asteptat, cel mai proaspat si cel mai iubit anotimp. Este anotimpul in care alergam, visam, coloram, plutim. Cu mantia sa plina de lumina, primavara imparte din pocalul ei tinerete, voiosie si culoare. Primavara nu ar mai fi la fel de frumoasa fara culoarea si parfumul florilor: ghiocei, branduse, irisi, lacrimioare, lalele, liliac, narcise, viorele sau zambile. Ele aduc bucurie in suflet si zambete pe fetele noastre. Florile incep sa coloreze pamantul si “La fiecare stranut al primaverii apare a noua floare.” Victor Hugo Fluturii zboara, albinele isi incep dulcele zumzet printre flori. Gandaceii si carabusii dorm la soare, dezghetandu-si aripioarele si piciorusele. Pasarile calatoare revin in tara. Cu totii ne bucuram de darul primit de la blanda primavara.


Tradiţii şi obiceiuri de Ziua Femeii



8 martie Ziua Femeii. Fiind asociată cu primăvara, ziua de 8 Martie este legată simbolic de flori. Mai exact, ,,mascota” internațională a sărbătorii este laleaua. Această floare reprezintă primăvara și gingășia, deci trebuie oferită femeilor de ziua lor.

Dacă încă mai porți mărțișorul primit de 1 martie, continuă s-o faci! Se spune că fetele care poartă mărțișorul în perioada 1-9 martie vor avea noroc tot anul.

8 martie Ziua Femeii. Sărbătoarea datează din timpul legendelor despre zeii Olimpului, când grecii au închinat zeiţei Cybele, zeiţa pământului şi mama tuturor zeilor, festivalul Hilaria desfăşurat de pe 15 până pe 18 martie. Legenda zeiţei Cybele a fost preluată şi în mitologia romană, iar cultul ei prin urmare sărbătorit în calendarul roman.
Anglia, Duminica maternităţii

8 martie Ziua Femeii. “Duminica maternităţii”


8 martie Ziua Femeii. Istoria Zilei Femeii începe însă undeva în jurul anilor 1600, când în Anglia se sărbătorea “Duminica maternităţii”. Cu această ocazie, oamenii aveau o zi liberă, când mergeai în vizită şi duceai mamelor prăjituri. Obiceiul primise numele “mersul la colindatul mamei” şi în acea zi fiecare mamă din Regat primea o prăjitură tradiţională, apoi mamele le dădeau copiilor binecuvântarea.

8 martie Ziua Femeii. Mai târziu, sărbătoarea este reluată în Statele Unite, reinventată însă mai puţin de dorinţa omagierii mamei, ci ca manifest împotriva inegalităţilor sociale şi a discriminării dintre sexe.

8 Martie, origini, obiceiuri, semnificatie



Datorita apropierii de Martisor, multa lume confunda 8 Martie, ziua internationala a femeii  cu o  sarbatoare a primaverii sau cu ziua mamei.
Insa mai putin cunoscut este faptul ca 8 Martie este o sarbatoare stabilita relativ recent si cu origini politice, socialist – comuniste.

Sugerata cu un an inainte, (1910) la Copenhaga in cadrul unei conferinte  a femeilor, prima celebrare oficiala a Zilei Internationale Femeii a avut loc acum 100 de ani,  pe 19 Martie in 1911.
A fost serbata in Germania, Austria si Danemarca prin marsuri si manifestatii cu caracter socialist.
Rapid preluate de bolsevici, mitingurile si marsurile de  Ziua Femeii au avut un rol important si la initierea revolutiei bolsevice, atunci cand femeile au iesit in strada strigand “Paine si Pace”. (1917)
Ulterior Ziua Internationala Femeii a fost stabilita in URSS ca sarbatoare oficiala si zi libera.
Anul 1975 a fost declarat Anul International Femeii de catre ONU si cam tot de atunci 8 Martie a inceput sa fie recunoscuta mondial.

Interesant,  desi a pornit ca o miscare politica socialista, de emancipare a femeii, cu timpul partea politica s-a diluat in zona statelor ex-comuniste, ramanand mai mult partea romantica. Se ofera de flori, cadouri catre iubite, mame, etc…

Pe de alta parte, dupa stabilirea de catre Natiunile Unite ca Zi Internationala Femeii, in occident partea romantica practic nu prea exista, dar in schimb sunt miscari feministe puternice care celebreaza realizarile sociale, politice, economice ale femeilor.

O sarbatoare mult mai noua, initiata de Trinidad Tobago in 1999 este Ziua Barbatului,  stabilita pentru 19 Noiembrie.
Ziua Barbatului este recunoscuta si marcata prin diverse actiuni si manifestatii in SUA, Canada, Franta, Ungaria, Austria, etc..